Lordoza sau tulburarea de curbură a coloanei vertebrale

Ca să înțelegem lordoza trebuie să ne reîntoarcem la componența coloanei vertebrale și în special la alcătuirea acesteia.

Coloana vertebrală este alcătuită din 4 curburi fiziologice: două lordoze care se află în regiunea cervicală și lombară – și două cifoze – localizate în regiunea toracală și sacrală. Curburile normale dau coloanei o buna flexibilitate, permițându-ne să efectuăm mișcări de înaltă complexitate.Tot curburile coloanei ne ajută la păstrarea proiecției centrului de greutate și astfel putem să ne mișcăm cu agilitate și precizie.

De fapt, ce este lordoza?

Lordoza este o modificare a curburii coloanei vertebrale în zona cervicală și lombară. In mod normal, două segmente ale coloanei sunt lordotice așa cum am menționat anterior.

Lordoza este normală doar în zona cervicală și dorso-lombară, dar în momentul în care afectează un alt segment al coloanei sau când se accentuează curbura, lordoza devine anormală, fenomen cunoscut ca hiperlordoza. Astfel, atunci când apar formațiuni sau proeminențe care formează neregularități, acest lucru are o importanță fiziologică semnificativă, deoarece coloana vertebrală devine vulnerabilă si este mai predispusă la răniri. Curburile naturale sunt cele care acționează asemeni unor amortizoare care preiau șocurile și presează pe coloana vertebrală.

Tipuri de lordoză. Lordoza lombară

În mod natural, fiecare om are o lordoză lombară destul de pronunțată, care nu constituie insa o stare patologică. Lordoza este reprezentată de o îndoire în direcția opusă în regiunea lombară. Acționează ca un tampon și protejează măduva spinării împotriva deteriorării mecanice, dar în cazul în care se constată o alterare a acesteia, putem vorbi despre o afectiune a coloanei vertebrale.

Din punct de vedere statistic, lordoza excesiv de pronunțată, care este considerată patologie, se observă în aproximativ 33% din cazurile medicale  studiate. Vestea bună este că putem scăpa de aceasta tulburare a coloanei, mai ales a celei din regiunea lombară cu ajutorul exercițiilor fizice special concepute pentru acest tip de afecțiune.

Fizioterapia, masajul, terapia cu laser sau tecar sunt instrumente moderne de combatere a acestei stări, deosebit de neplăcute.

Din păcate, in urma controalelor de rutină, s-a constatat ca tot mai mulți adulți suferă de lordoză lombară. Boala este însoțită la inceput de o durere moderată, ceea ce face ca majoritatea pacienților sa se programează la un consult pentru evaluare medicala. In această fază se descoperă diferitele etape și tipuri de patologie care pot dura destul de mult timp pâna la o ameliorare completă a afecțiunii. Alături de această stare de degradare a sănătății pacientului se constată o uzură pronunțată a coloanei vertebrale, iar unele etape pot fi ascunse și asimptomatice.

Așadar este dificil de monitorizat un astfel de caz și necesită o atenție sporită, atât din partea medicului, cât mai ales din partea pacientului care trebuie să raporteze orice modificare a stării de sănătate.

De ce apare lordoza? Care sunt cauzele apariției lordozei?

 

Se poate spune că o persoană aflată în poziția verticală poate fi o cauză și o condiție prealabilă pentru dezvoltarea lordozei. Știm că sună îngrijorător, dar cu atenție putem trata simptomele încă de la început.

Prima lordoză care apare este diagnosticată la copii în primii ani de viață din cauza incapacității de a-și menține capul în poziție verticală (aici ne referim la sugari).

A doua cauza posibilă este asociată cu mersul în poziție verticală și se formează atunci când copilul învață să meargă sau să stea în șezut. În acel moment se formează cea de-a doua curbă în regiunea lombară, care vizează descărcarea coloanei vertebrale și asigurarea poziției optime a coloanei vertebrale.

O a treia cauza comună a lordoziei lombare este sarcina exercitată asupra sistemului musculo-scheletic. Mult timp s-a considerat ca în cazul lordozei s-a acționat excesiv asupra oaselor și mușchilor, însă se pare că nivelul scăzut al activității motorii este un factor care contribuie la accelerarea acestui proces. Astfel lipsa plimbărilor și a mersului pe jos, alergarea ușoară, șofatul timp îndelungat sunt elemente propice de dezvoltare a acestei afecțiuni.

Indirect, cauzele lordozei pot fi constituite și de un dezechilibru hormonal, procesele imune reduse și alte patologii asociate. Lordoza poate crește odată cu vârsta, datorită dezvoltării proceselor degenerative și distrofice din organism. Lipsa de vitamine poate duce la slăbirea mușchilor scheletici și a mușchilor paravertebrali. Sistemul osos, articulațiile devin fragile, mai puțin mobile, mai predispuse la răniri și deteriorări, mai ales în timp dacă nu luăm măsuri de tratare a acestei afecțiuni încă de cum apar simptomele.

Nivelul scăzut de activitate fizică, crește probabilitatea de a dezvolta boala.

Sedentarimul, comoditatea și lipsa activităților fizice fac ca simptomele să fie mai pregnante, resimțite mai acut de către pacienți. Iată și categoria de meserii predispuse spre dezvoltarea lordozelor:

  • programatori,
  • contabili,
  • casieri și pesoane care petrec mult timp stând în picioare,
  • oameni creativi care petrec mult timp în fața computerului se încadrează în acest  grup de risc.

3 Remedii eficiente pentru a trata lordoza

1.Dormitul cu fața în jos, pe abdomen.

Deși este o poziție nerecomandată în majoritatea cazurilor, totuși în cazul lordozei se pare că ar da rezultate.

Perina trebuie să fie cât mai plată, capul să se sprijine pe saltea astfel încât mușchii gâtului să nu fie încordați.

2. Adio, tocuri – bun venit, balerini!

Evitarea încălțămintei cu tocuri înalte  este unul din primele lucruri recomandate de medicul specialist.

Chiar dacă acest aspect te va dezamăgi, vestea bună este că poți adapta ținutelor tale încălțări comode, care să-ți permită un mers lejer și echilibrat, iar coloana vertebrală să nu mai fie suprasolicitată.

Sport, mișcare, voie bună!

Poate că nu vrei să concurezi la niciun sport olimpic, dar putină rutină în privința mișcării îți va face foarte bine.

Sporturi indicate pentru a preveni lordoza sunt alergarea de viteză, gimnastica la aparate și înotul.

Metode  de recuperare medicale în cazul lordozei

Metodele de tratament fizioterapeutic sunt proceduri moderne care dau rezultate în cazul afecțiunilor coloanei vertebrale. Ultrasunetele, microcurentele, terapia cu laser, electroforeza, procedurile termice, procedurile electrice, sunt doar câteva terapii cu rezultate notabile în tratarea eficientă a lordozei.

Masajul, reflexologia, acupunctura, acupresura sunt, de asemenea, procedee care reușesc să aducă multiple beneficii în ceea ce privește ameliorarea durerilor și accelerarea procesului de tonifiere a mușchilor.

Ca remediu suplimentar pentru lordoza lombară, specialistul poate recomanda un corset special, menit să susțină o stare optimă a coloanei vertebrale și a cadrului muscular. De asemenea, este important ca acest accesoriu să asigure o fixare sigură a coloanei vertebrale.

In cele mai multe cazuri lordoza are un prognostic bun in ceea ce priveste recuperarea medicala, dacă este diagnosticată devreme și astfel pot fi prevenite multe complicații. De aceea, vizita la medicul specialist este necesară imediat ce apar primele simptome sau dureri de spate.

 

Evexiaapp este o aplicație de programări medicale care pune la dispoziția ta medici din mai multe domenii medicale, inclusiv kinetoterapeuti care te pot ajuta cu rezolvarea problemelor tale de sănătate.